Sfântul Damasus I, primul episcop portughez al Romei

În ziua de 11 decembrie facem pomenirea Sfântului Damasus I, papă al Romei care a înlocuit limba elină cu cea latină în slujirea liturgică la Roma în anul 384.

El s-a născut în anul 304 în Idanha-a-Velha, zonă care se află la aprox. 20km de mănăstirea noastră, teritoriu care a aparținea în secolul IV de Imperiul Roman, dar acum se află în Portugalia, deci este primul episcop al Romei (papă) de origine portugheză. Se știe faptul că până la Marea Schismă din anul 1054 exista o singură Biserică primară cea care a luat ființă la Pogorârea Duhului Sfânt (Cincizecimea) peste Sfinții Apostoli, așa încât avem tot dreptul să spunem că este sfânt ortodox și putem să îi acordăm acestui papă al Romei cinstea cuvenită mai ales că are rădăcini foarte aproape de zona mănăstirii noastre.

Activitatea

Papa Damasus I a dovedit prin fapte că a meritat să fie ales. Mai întâi a început opera de refacere a unității și de revenire la puritatea credinței, depunând pe toți episcopii simpatizanți ai arianismului, fără a lua în seamă amenințările și preferințele împăraților; el a formulat principiul conform căruia semnul de recunoaștere a unui catolic și a unui episcop legitim este comuniunea cu Episcopul Romei. Timpul pontificatului său este caracterizat printr-o adevărată explozie de sărbători, formule de rugăciuni, îmbogățire a ritualului, serii de predici solemne și de cateheză metodică, activități ce au alimentat din belșug viața creștină.

 

Suferinţele lui Damasus

Când Liberiu a fost trimis în exil, la Berea, în Tracia, de împăratul Constanţiu, pentru că se opusese arianismului şi condamnării sfântului Atanasiu din Alexandria, şi Damasus părea să fie nevoit să împărtăşească soarta papei, dar apoi i-a fost permis să rămână la Roma.

Aici, comunitatea creştină, lipsită de episcopul ei, s-a reunit în jurul arhidiaconului Felix, şi toţi, începând de la prezbiteri şi de la diaconi, deplângeau condamnarea venită din partea împăratului şi au promis că nu vor alege alt papă cât timp Liberiu va fi în viaţă. Administraţia curentă a comunităţii, între timp, trebuia să fie asigurată de Felix în aşteptarea eliberării papei.

Totuşi, arhidiaconul, sub presiunea lui Constanţiu, s-a lăsat consacrat episcop şi proclamat papă de trei episcopi ariani trimişi de împărat. Damasus şi majoritatea creştinilor din Roma i-au rămas fideli lui Liberiu, chiar dacă nu puteau să ridice prea mult glasul din cauza represaliilor imperiale.

Când, în 358, Liberiu s-a întors la Roma, poporul l-a primit în triumf şi l-a îndepărtat pe antipapa Felix. Damasus a devenit atunci mai întâi diacon al pontifului şi, la moartea acestuia, în 366, a fost ales succesorul său.

Dar alegerea nu a fost liniştită. Cu puţin timp înainte ca acesta să intre legitim în bazilica “San Lorenzo in Lucina”, şapte prezbiteri şi trei diaconi l-au ales, în bazilica “Santa Maria in Trastevere”, pe diaconul Ursinus. Între cele două facţiuni s-a declanşat un război până la vărsare de sânge şi prefectul Romei, nevoind să se amestece în probleme interne de natură religioasă, a plecat în vacanţă într-una dintre vilele sale, departe de Roma. Doar la întoarcerea sa, sfătuit de autoritatea superioară imperială,il-a trimis în exil pe Ursinus şi pe susţinătorii săi cei mai fanatici, şi în comunitatea creştină s-a reinstaurat pacea.

O pace fragilă, pentru că exilaţii au fost mereu un spin în coasta lui Damasus şi au reuşit chiar să-l aducă în faţa tribunalului, acuzându-l de adulter. Damasus a ieşit însă şi de această dată victorios.

 

Creștinismul – religie de stat și apărarea credinţei

Sub episcopatul său, a dispărut arianismul, prin efortul, îndeosebi, al marilor teologi şi părinţi ai Bisericii, ca Atanasiu din Alexandria, Grigore Nazianzenul, Vasile cel Mare şi Grigore de Nyssa. Credinţa a fost reafirmată cu claritate la Conciliul din Constantinopol, în 381. Declaraţiile acestui conciliu au fost confirmate, în anul următor, la Roma, de papa care îi avea alături de sine pe episcopii Occidentului, o reprezentanţă a celor din Orient şi, mai presus de toate, pe Ambroziu din Milano.

Un canon, însă, al Conciliului din Constantinopol, al treilea, nu a fost confirmat, deoarece în el se cerea acordarea unei poziţii de preeminenţă, pentru scaunul din Constantinopol, în raport cu cele mai vechi, din Alexandria şi Antiohia, fiind cetate imperială. Asupra acestui punct, Damasus nu a voit să-şi dea acordul, pentru a evita B spunea el B ca pe viitor destinul Bisericii să fie legat de acela al puterii politice.

Pentru Damasus, primul scaun era cel roman, deoarece era fondat de apostolii Petru şi Paul, al doilea era cel alexandrin, deoarece era constituit de Marcu, la porunca lui Petru, şi al treilea, cel din Antiohia, deoarece acolo stătuseră temporar şi Petru şi Paul. Cel roman avea dreptul să fie numit şi “scaun apostolic” şi era la conducerea tuturor Bisericilor: “Sfânta Biserică din Roma B se citeşte în Conciliul Roman din 382 B are precedenţă asupra tuturor celorlalte, nu datorită deliberării unuia sau altuia dintre concilii, ci pentru că primatul a fost conferit de cuvintele Domnului şi Mântuitorului nostru păstrate de evanghelie”. Papa se referă, evident, la cuvintele: “Tu eşti Petru, şi pe această piatră voi zidi Biserica mea”. În acest timp, sfântul Ambroziu a formulat celebra sa frază: “Unde este Petru, acolo este Biserica”, şi căreia i-au urmat aceea a sfântului Augustin: “Roma locuta, causa finita B Roma a vorbit, cauza s-a încheiat”.

În timpul pontificatului său, Papa Damasus a continuat lupta predecesorului său, Papa Liberiu, atât împotriva ereziei ariene care avea o influență tot mai mare la curtea împăratului roman, cât și împotriva episcopilor care nu păstrau comuniunea cu Scaunului Apostolic. Toată osteneala Papei Damasus a avut un succes neașteptat, când împărat roman Teodosiu cel Mare prin Edictul de la Tesalonic 380, sprijină hotărât Creștinismul care devine religia de stat obligatorie pentru toți supușii imperiului, îndepărtându-se de arianism care, în Conciliul ecumenic de la Constantinopol 381, este condamnat definitiv.

Pagina de titlu a ediţiei din anul 1590
 
Biblia Vulgata și Liturgia în latină
 
Damasus ştia că momentele de cult, celebrate în bazilică, erau, în acelaşi timp, şi momente de cateheză. Dar în ce fel putea deveni liturgia izvor de cateheză pentru toţi, dacă era celebrată în limba greacă? El a tradus-o în latină, păstrând în limba greacă numai invocaţiile litanice Kyrie eleison.

Papa Damasus I i-a cerut Sfântului Ieronim, care i-a devenit secretar, să revizuiască traducerea veche a Sfintei Scripturi. Sf. Ieronim, pentru a realiza această traducere, a călătorit la Bethleem, unde s-a documentat comparând versiunile din limbile ebraică și aramaică ale Vechiului Testament dar și o traducere în limba greacă – Septuaginta și Noul Testament (versiunea în limba greacă), apoi a redactat traducerea lor în limba latină dând creștinității Biblia Vulgata.

Biblia Vulgata era acum varianta oficială a Sfintei Scripturi în Biserica Occidentală, deși a durat un timp, până toate bisericile latine au acceptat-o. Obligarea acceptării acestei versiuni Sf. Scripturi a avut ca efect impunerea limbii latine ca limbă liturgică, lucru ce a sporit și mai mult supremația Bisericii de la Roma, care a devenit centrul educației creștine.

 

Cinstirea martirilor

Sfântul Ieronim afirmă că Papa Damasus I a murit la vârsta de aproape optzeci de ani. A fost înmormântat în mormântul pe care singur și l-a pregătit, într-un loc mai departe de criptele martirilor, ca o dovadă a adorării acordate martirilor așa cum precizează în epitaful său din cripta Papilor din catacombele Sfântului Calist: „Aici, eu, Damas, aș dori să fie înmormântate rămășițele mele, dar îmi este teamă să nu tulbur osemintele sfinte ale martirilor”. Mai târziu, rămășițele sale pământești au fost deshumate și duse în biserica San Lorenzo in Damaso.

La sfârşitul pontificatului său, Damasus putea spune că şi-a împlinit opera: credinţa cea dreaptă fusese restabilită în oraş, memoria martirilor era cinstită şi încredinţată de acum istoriei, cuvântul lui Dumnezeu putea să fie citit chiar şi în limba latină, fără pericolul distorsiunilor, Scaunul Apostolic era respectat, întreaga Biserică trăia în pace.

Adormind în Domnul, la 11 decembrie 384, a fost înmormântat pe via Ardeatina, în mormântul familiei. Pe mormântul său a fost pus acest epitaf, pe care el însuşi îl pregătise şi care reprezenta profesiunea sa de credinţă în înviere: “Cel care a mers pe valurile mării agitate, cel care a dat viaţă muribunzilor, cel care a ştiut să desfacă legăturile letale după întunericul morţii, care a putut să-l readucă la viaţă Martei pe fratele ei, după trei zile de la moarte, cred că îl va învia o dată şi pe Damasus după ce va fi murit”.

 

Sursa:

  • Sinaxarul Mare al lunii decembrie, Ediţie îngrijită de Arhim. Constantin Chirilă, Ed. Doxologia, Iași 2014, p. 433
  • https://pt.m.wikipedia.org/wiki/Papa_D%C3%A2maso_I
  • Viețile Sfinților, Sfântul Damas, Catholica.Ro

Un comentariu la “Sfântul Damasus I, primul episcop portughez al Romei

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *